Cele 2 tipare folosite de agentii imobiliari

Salut,

Florin Popovici sunt. De-abia m-am intors zilele trecute din concediu, cu sotia, copiii, fara catel, fara pisica sau purcel… Acelasi concediu de vara pe care mi-l iau an de an in perioada verii, ca tot romanul, si care ma ajuta sa-mi reincarc bateriile.

Este foarte relaxant sa-ti lasi grijile deoparte pentru o vreme, stii, ca si cum le-ai pune undeva deoparte intr-un sertar si ai uita de ele…

Mi-am cam aranjat deja treburile pe ziua de astazi cand scriu acest newsletter si iti propun un subiect care mie mi se pare foarte interesant. Daca te regasesti si tu in subiect si imi raspunzi, voi veni si cu continuarea.

Cele 2 tipare

Deunazi m-am intalnit cu cativa colegi din breasla imobiliara care prin povestile lor m-au facut sa observ, din nou, ca de la a-ti pune o dorinta in gand si pana a ajunge la un rezultat e cale lunga si intre timp se intampla o multime de lucruri. Bineinteles ca depinde foarte mult de planul pe care ti-l faci si de strategiile pe care le aplici.

Stiu, scopul tau este sa vanzi cat mai multe case, sa-ti faci targetul dar functie de cum iti abordezi clientela se nasc cele 2 tipare.

  1. Vanatorul

Este de tip reactiv, nu are un program fix si lucreaza cu orice tip de clienti si doar in regim de urgenta. Lucreaza fara contract, nu stie daca–si va incasa comisionul si mai mult nu stie daca va lua ceva. La fel ca si un mitralior care „trage” in oricine, la nimereala, poate, poate o nimeri si el pe cineva. Pentru el nu conteaza daca clientul este multumit ci doar sa faca vanzarea si sa-si ia comisionul. Ii este frica mai mult sa nu piarda ceva decat sa piarda totul.

„Nu mai am timp de nimic. Am o groaza de oferte si de clienti. Nici nu stiu cum sa ma mai impart”.

Adriana

„Ca sa nu cumva sa pierd bani, m-am obisnuit sa nu le spun „Nu” clientilor mei. Ii iau pe toti in colimator. Iar acum nu stiu cum sa mai fac fata la toti”.

Alexandru

Acest tipar de oameni au foarte multe pe cap. Vanatorii mai fac vanzari din cand in cand dar o fac haotic si nu stiu niciodata cand vor mai vinde ceva si cat vor incasa.

 

  1. Fermierul

Este tiparul perfectionistului care pierde foarte mult timp pe detalii si se pune greu in miscare iar acest lucru ii provoaca frustrari.

„Vreau sa obtin rezultate foarte bune dar sunt foarte precaut si aman mereu sa actionez, ma multumesc cu cati clienti am si cu siguranta asa nu o sa-mi  indeplinesc dorintele niciodata”.

Robert.

„ Lucrez doar cu clienti calificati. Daca nu sunt sigur ca va lucra doar cu mine si nu-mi semneaza contract de reprezentare exclusiva atunci nici nu-l mai bag in seama”

Andrei

Atat vanatorii, pentru care nu conteaza decat sa-si ia comisionul cat si fermierii care-si cultiva relatii pe termen lung si lucreaza aproape numai din recomandari, sunt oameni care si-au fixat obiective, vor multe de la ei si vor sa-si transforme dorintele in realitate. Si este absolut normal.

De aceea se intampla ca adesea sa oscilezi intre cele doua tipare.

Asta inseamna ca pe parcursul evolutiei tale este posibil ca uneori sa te comporti ca un vanator si sa alergi haotic cu toti clientii, de dimineata pana seara, fara sa mai ai o viata personala de care sa te bucuri sau alteori sa te comporti ca un fermier care din prea multa grija fata de clientii actuali, sa nu mai actionezi, adica sa nu mai prospectezi piata si astfel sa simti ca nu mai inaintezi deloc catre obiectivele tale.

Si totusi de ce se intampla asta?

Pentru ca in aceasta fuga permanenta dupa bani ca sa pui ceva pe masa, seara, cand ajungi acasa, alegi sa fii mai degraba vanator decat fermier, iar cand obosesti si nu mai poti sa alergi, alegi sa fii fermier.

Si eu am oscilat de multe ori intre cele 2 stari si in zilele urmatoare vreau sa-ti vorbesc despre toate astea:

  • Cum sa-ti creezi o viziune personala si sa-ti indeplinesti obiectivele
  • Cum sa-ti dai seama de ceea ce este cu adevarat important pentru tine
  • Cum sa poti alege inainte de a lua decizii care sa te ajute sa ajungi unde-ti doresti
  • Cum sa creezi o predictibilitate pentru afacerea pe care o ai pentru siguranta ta financiara
  • Cum sa-ti prioritizezi sarcinile pentru a deveni eficient in ceea ce faci.

Totodata, pentru a evolua, ai nevoie sa creezi un echilibru intre cele doua extreme pentru ca oricand te poti trezi ca aluneci dintr-o extrema in alta. Poti oricand sa-ti asumi prea multe, sa-ti iei prea multi clienti pe cap si sa devii vanator ori sa te culci pe-o ureche, satisfacut fiind de „cultura” ta ca un vrednic fermier ce esti, sa incetinesti motoarele si sa te trezesti ca de fapt stai pe loc.

Ca sa nu se intample asta, am in minte 5 reguli care sa te mentina in echilibru astfel incat sa-ti indeplinesti obiectivele fara efort si fara sacrificii.

 

In incheiere,

Cam atat pentru astazi. Voi reveni cu continuarea dar pentru asta am nevoie sa-mi dai un raspuns la o singura intrebare:

Tu in care ipostaza te regasesti acum: vanator sau fermier?

Daca iti vei si justifica raspunsul ma vei ajuta sa iau pulsul pietei referitor la  modul de lucru adoptat de catre agentii imobiliari si sa-mi dau seama si daca subiectul propus este la fel de interesant pentru tine ca si pentru mine.

Iar eu promit ca o sa vin cu cele 5 reguli care la mine functioneaza si ma ajuta sa ma mentin intr-o stare de echilibru.

Multumesc.

 

Cu drag,

Florin Popovici

PS: Daca nu o faci acum sunt mari sanse sa nu imi mai raspunzi niciodata.

          apasa pe replay…

si spune-mi in ce ipostaza te regasesti acum, Vanator sau Fermier?

Daca vrei sa imi spui si de ce crezi ca esti acolo…atunci eu voi reveni cu continuarea pentru tine.

 

 

Related posts

Leave a Comment

© 2018 Kalvi. All Rights Reserved